# tăcerea ta

necuvintele tale
mi-au implantat
muşuroaie de furnici
în stare de ebrietate

azi cu tine
totul e nou

unghiile trasparente
se învineţesc pînă cînd
stare de nevroză
fără macăr un călcîi de milă
le rupe şi le aruncă
într-o cadă putredă
unde indiferenţa
prepară un sos
din tăcerea ta

e praf
în conducta
de recepţie a iubirii,
dar mîinile îmi devin incapabile
să-l curăţe
şi cad lipsită de vigoare
într-o depresiune
a tristeţii

iubite, pleacă-te!

# poate că ar fi trebuit să mor..

poate că ar fi trebuit
să mor
din cele cîteva stări convulsive
ale copilăriei
în care mama disperată
de efectele ei
era cît pe ce
să-şi pună capăt zilelor

poate că ar fi trebuit
să mor
din cauza
nebunului gaz
ce mi-a îndulcit răutăcios
aerul care l-am respirat
toată noaptea
la căpătîiul meu

poate că ar fi trebuit
să mor strivită
de roţile maşinii
ce se aventura
în depăşirea alteia
şi s-a tamponat îngrozitor
cîţiva paşi în urma mea

poate
însă Dumnezeu mă iubeşte
Dumnezeu există!

# inexistenţă

încerc
să tastez
ENTER
în folderul
unei lumi bune,
dar primesc
respingător
o eroare
de tipul:
THE FILE
ALREADY
DIDN'T EXIST

# o poezie - un nou an

probabil că tu
îţi mai numeri anii
în unităţi de timp
printr-o sumă repetată
a douăsprezece luni,

dar eu m-am plictisit
de lucruri ordinare
şi te rog mult
să nu rîzi de mine

am hotărît
să-mi număr anii
prin fiece poezie
nou-născută

# procesul de iniţiere a coşmarului

visul inconştientului
a luat în exploatare
cearcănele nopţii
şi asemeni unui copil plictisit
urcă prin sărituri
ridurile întunericului

pătrunde leneş
în pupila hexagonală
a ochilor aburiţi de oboseală
şi în unul din vasele raţiunii
scobeşte atent o deschizătură
prin care se strecoară uşor
fuzionîndu-se cu gîndurile

sare în sus de bucurie,
dar se loveşte ameţitor
de rădăcina unui fir de păr
şi ,puţin cam derutat la creier,
începe nepăsător
un atac mizerabil de greu
pînă cînd
lumina zilei
spînzură absenţa ei

# în patul fericirii

durerea ce mi-ai provocat
stă la coadă
încă de dimineaţă

..scuze, dar
nu dispun de timp..

fericirea mă vrea
în patul ei!

# o noapte de muncă în grădina întunericului

seara trecută
ziua s-a lăsat de mine
şi m-am îmbrăcat inconştientă
într-o stafie
cu lenjerie ţesută de
păianjenul-fluture

noaptea trecută
în grădina întunericului
am greblat coşmaruri
cu abisul
şi am plantat vise
cu fericirea

acum,
iar în braţele zilei,
orbită de lumina ciclică
a timpului
mă doare spatele gîndirii

# tranzit nupţial

chiar dacă
adorm
lucidă,
în fiecare
dimineaţă
mă trezesc
beată

şi cît de frumos,
beată
de vise!

# plăcere dionisiacă

zilnic
poezia
îmi eviscerează
toate gîndurile
născute
în craniul raţiunii

# aş vrea să fiu iubită de..

aş vrea să fiu iubită
de un Manole Eminescian
care să mă zidească în versuri
şi să devină confuz
cînd îl cheamă gîndul la mine

aş vrea să fiu iubită
de un Doga
care să mă cânte o eternitate
pierzînd controlul notelor de pian
când îmi adie numele

aş vrea să fiu iubită
de un Fra Angelico
care să-mi picteze sufletul
şi să-i cadă pensula
cînd îmi priveşte ochii căprui

aş vrea să fiu iubită..
.. poate nu de un eminescu,
doga sau un fra angelico
poate mai mult.. de un Om Simplu

# goală

bretelele
rochiei
fericire
sunt
atât
de subţiri
încât
e posibil
să rămîn
goală

# absurditate

atunci când
ploaia se va pietrifica
şi zăpada va mucegăi
sunt sigură că
legile vor degrada
pînă la o posibilă
eternitate a vieţii mele

# adaptare la individ

omul X
are un trecut
şi un viitor

omul Y (mai tînăr)
are un trecut
suprapus
pe viitorul
bătrînului X
şi un viitor
suprapus
pe trecutul
viitorului om Z

# ruginire netratată

uleiul condensator
al degradării umane
s-a vaporizat
sufocat de indiferenţa noastră
apăsător de grea
şi trăind într-o lume devalorizată
ruginim continuu
din lipsa critică de frumos

# cancer universal

moartea

încă de la naştere

e cancerul incurabil

a fiecăruia dintre noi

# între viaţă şi moarte

tăindu-mi
fără milă
picioarele,
timpul
îmi sărută
înşelator
creştetul

# dorinţă

chiar dacă e posibil
să mă înghită vidul

vreau să mă infiltrez
într-o particulă de aer
ca să-i fur jalnic
eternitatea sublimă

şi.. risc!

# senzaţie vie

azi
dimineaţă
în sfârşit
m-am simţit vie!

aerul primăvăratic
îmi gâdila pielea
cu mirosul său
de perfecţiune,
iar eu zâmbeam
îmbătată
de atmosfera
pe care o exploram
păşind
visătoare
ca într-un zbor
de purificare
a sufletului

# mărţişor organic

izul dulceag al primăverii
îmi pătrunde în circuitele venoase
ca într-un refugiu monahal
unde lângă sângele roş
intervin picături divine de alb
creînd seducătorul tablou primăvăratec:
pata roş
în amor cu
pata albă

# sărut

azi
îţi muşc
flămîndă
silabele
împletite în
vocale dulci
şi consoane
pline de beţia
tăriei

# ema în căutarea adevărului

ema ardea
într-o vâlvătaie de confuzii
cautând adevărul absent
în depresiunile infernale
ce urlau animalic în jurul ei

cearcănele de sub ochi
îi confirmau insistenţa,
dar creierul i s-a balonat
de atâtea sofisme
şi a căzut fără conştiinţă
în centrul universului
printre cavouri de speranţă

particule din raţiunea ei
s-au abandonat disperat de trup
şi s-au extins în atmosferă
scriind dezamăgit pe cer:
adevărul e o minciună

# intratabil

timpul
ne spânzură vieţile
cu o funie
care nu putrezeşte

# mi-e dor de iarba verde

am obosit
de atâta sumbritate
peste tot
şi mă zbat
încercând să decupez
imaginea mohorîtă a timpului,
însă nimic nou


redeschid
pleoapele cernite
şi mă atacă un sur-doborîtor
care impune gîndirii
o stare postbelică
fără vindecare

mi-e dor de iarba verde

# renasc din dor

când
palpez amintiri
despre noi,
în celule
mi se inflitrează
un dor groaznic
de apropierea
cerului desăvârşit
din tine
pentru care
mor
şi renasc
zi de zi

# ne iubim

suntem victime
propriei noastre iubiri
şi robi benevoli
dăruiţi mutual
de conştiinţă
aceleiaşi legi

# apare însă uzarea

aş vrea să-mi potcovesc viaţa
de trup
şi suflet
ca să mă asigur
că voi trăi etern
.. asemeni morţii

# fum de ţigară

întunericul
izbucneşte
plictisit de lumină
şi
în pictura reală
a odăii
fumul de ţigară
începe să împrăştie fulgi albi
contaminaţi cu senzaţia delirului

# două lumi

trăim la hotarul de tangenţă
a două lumi considerate aparte:

cea rea e o lume sinceră
şi lipsită de scrupule
în care nu ni se acceptă ideile
şi nu ni se împlinesc dorinţele,

cea bună e o lume falsă
în care foarte rar
găseşti pe cineva
în sensul cuvîntului bun,

nimic nou,
doar adevăr

# ordinul eternităţii

viaţa
e o fiinţă colosală:
ne rumegă intens
şi ne scuipă morţii

# silolocviu

Totul a devenit alb..

Mergeam pe nimic şi nu-mi simţeam tălpile.
Poate că zburam.. dar nu e posibil ! Nu aveam aripi .. şi nici macăr mîini..
Să fi fost un Icar ucis de iluzia înălţării ?
... simţeam că exist, dar spaţiul era idefinit..
Strigam cu toată capacitatea posedată, dar nicio suflare nu-mi răspundea
... mă zguduia doar ecoul produs..

- Cine eşti tu ?
Cuprinsă de frică.. am tăcut.
- Nu-ţi fie teamă, chiar dacă nu mă poţi vedea.. sunt la fel ca şi tine.. dacă nu crezi că e ciudat, să ştii că sunt chiar eul tău.
- Vrei să rîd?.. e imposibil.
- Nu, e doar o idee de a ta considerată ireală fără demonstrare. Debarasează-te de astfel de concepţii şi fii tu. Fabulosul nu e doar o lume utopică. Frica pe care o ai îţi năruie adevăratele vise. Cum vrei să reuşeşti în viaţă fără încredere ? Ştiu că ai dorinţe extraordinare şi realizabile. Fii tu.. doar tu.. nimeni decît tu!!! Afirmaţia că arta nu se explică a fost perfect gîndita. Viaţa fiecărui om reprezintă însăşi o artă excelentă.. avem talentul de a trai.. însă totul depinde de modul în care îl facem să evolueze..

- Oare delirez lucid ?
- Dar ce spui.. nu ! nicidecum!
- Fie, şi ce vrei să obţii de la mine? .. Dacă îmi spui că eşti eul meu, de ce mă mai întrebi cine sunt?
- Încerc să-ţi dezvălui conştiinţa.
- Sardonic..
- Crezi? .. E doar neîncrederea ta aici.

- Bine. Şi ce ai constatat pâna acum ?
- Ai o voinţă mare ! Vreau să încep de la Jupiter. Ce ai simţit când te-ai născut ?
- Stupidă întrebare. Oare un copil poate realiza o asemenea senzaţie în primele clipe ?
- Da. Nu fi ridicolă! Ştiu că mai porţi în tine acea sublimă amintire: miros îmbătător de viaţă scăldată în perfecţiunea din ochii mamei şi chiar.. o mândrie > ai devenit OM! nu-ţi aminteşti ?! plîngeai de bucuria de a te fi născut!!!
Au început să-mi curgă şiroaie de lacrimi.. un plâns infantil a ieşit din mine..
Oare chiar ştia totul despre mine?
- Da.
- Ce ?
- Ştiu totul.. după cum vezi, îţi mai citesc şi gîndurile. Plângi! (a vociferat parcă răstit ea) .. lacrimile adevărate purifică sufletul..
Starea s-a amplificat şi hohote înăbuşite de lacrimi îmi curgeau pe trup... tremuram.. dar nu mi-era frig...
- Ştii.. uneori aş prefera să mor.
- Dar.. ce vorbeşti ?! Ai o viaţă splendidă!
- Mă obsedează mediocritatea lumii şi invidia dintre ei, care se rasfrânge atât de mult şi asupra mea..
- Nu fi copil ! Invidia lor îţi evidenţiază succesul!
- Dar nu pot ! Mă tot abţin de la revoltă şi uneori încep să mă sufoc! Am nevoie zilnic de o doză epurată de aer.. dar nu e de găsit ! Moartea însă - îmi promite o linişte eternă.
- Moartea e o dezertare groaznică!
- Însă o evadare din infernul lumesc..
- Crezi că moartea nu ar fi un infern ?
- Dar oare am fost atât de rea ca să nu încerc paradisul?

...... a durat o linişte intensă

- Cîţi ani ai ?
- Mă cunoşti.
- Încerc să-ţi dezvălui conştiinţa.
- Bucuriile plus dorurile.
- Iubeşti?
- Da.
- De cît timp?
- De cînd nu cunoşteam încă că aia e iubire
- Şi cînd s-a întîmplat asta?
- Probabil în pîntecul mamei.
- Cum realizezi că iubeşti ?
- Simt dezirabilă prezenţa celui iubit. Respir cu apropierea lui sufletească. Rătăcesc în infinit prin ochii lui. Capăt aripi şi potenţa de a zbura.. Mănînc cuvinte dulci produse de raţiunea lui îmbătată în dragoste şi beau fiori. Dacă mi-e foame sau sete, îmi dau seama că sufăr insuficienţă de fericire.
- Şi cît de mult iubeşti ?
- Cînd eram mică, obişnuiam să-i răspund mamei: atîta cît cuprind casele şi numără copacii, atît cît pămîntul!
- Minunat.
- Da, iubirea nu e un ocean sau o mare. Acum ea-mi reprezintă nemărginitul.
- Ai călătorit ?
- Da am explorat Universul Cuvântului şi Sufletul Lumii.
- Ai mai vrea să revii pe acolo?
- Nu cred că e nevoie. De când le-am descoperit, trăiesc permanent în ele..
- Cum îţi reuşeşte concomitent în ambele ?
- Dorinţa e totul. Inspirată în Sufletul Lumii, scriu făurind cuvîntul în acel univers.
- Ce scrii?
- Tot ce simt.
- Atîta fidelitate scrisului.. La ce-ţi foloseşte ? E o pierdere de timp.
- Cuvîntul e forul imperios al trupului interior. Nu e o deprindere şi nu e o robire. E o plăcere inedită de fiecare dată.
- Doar ştii că unii au fost pedepsiţi pentru ce au scris, de ce rişti?
- Dacă voi fi pedepsită pentru că îmi trăiesc viaţa după plac, fie. Nu vreau să trăiesc mult dar cu frică permanentă. E o prostie! Voi trăi puţin, dar voi trăi EU!
- Chiar nu ai teamă de nimic ?
- E absurd. O am şi eu. Mi-e teamă să nu supăr cuvîntul.

- Ai fost exilată vreodată din cele două lumi?
- M-au avertizat.. dacă nu-i îndrăgesc..
- Şi ?
- Le-am zis că le dau viaţa şi eternitatea morţii mele.
- Formidabil.. dar .. ai suferit ?
- Oh, suferinţa e haina oricărui om, niciodată nu e nouă sau veche, e constantă în garderoba mea de fiecare zi. Uneori chiar nu pot să o dezbrac, se lipeşte de mine.. nu mă lasă nici în somn!!!... mă provoacă la coşmaruri în care văd îngeri frînţi şi ploi de pene din aripile lor care cad stropite de sînge...
- Încerci să lupţi cu ea?
- Întreaga viaţă lupt cu toate. Caut necontenit calea spre izbîndă.
- Eşti curajoasă!
- Da.. Încerc. Curajul e singurul scut impermeabil care mă ajută în escaladarea altitudinilor.
- Cîte vieţi ai ?
- Sunt conştientă de una...
- Bine. Ai mai repeta-o ?
- Nu cred.. Aş începe alta.. Poate va fi mult mai impecabilă.
- Şi dacă nu ?
- Aş reîncepe la infinit, dacă mi s-ar permite.. Insuccesul există în raport cu antipodul său.. deci într-un final voi reuşi eu.
- Ai timp destul ?
- E cel mai insuficient lucru despre care aş putea vorbi..
- Ce părere ai despre el ?
- Îl simt prin ticăitul necontenit ce devine zilnic atât de iritant, încât mă cuprinde aproape încleştat o confuzie grea ce nu mă lasă pradă altor gânduri, decât la ireversibilitatea şi trecerea timpului… Mă agită şi mă rătăcesc în multitudini de întrebări…

Tic-tac-tic-tac ! Cât de oribil !
Aud moartea prezentului,
grăbită,
ritmată
şi total analogă
ordinarului pas soldăţesc.

- Tic-tac-tic-tac !
- Te distrezi pe seama mea ?
- Nu, îţi testez răbadarea..
- Fiecare tic şi tac readuce ecoul acut al unui clopot de oţel ce bate permanent întru vestirea clipelor refugiate în cimitirul trecutului. Uneori încep să-l caut..
- Ah! Cît de ...
- Mă întreb acum, de ce nu avem la şcoală asemenea subiecte?
- Greşeşti, subiectele de care ţi-e sete nu sunt altceva decât parcurgerea prin viaţă care te pregăteşte pentru examenul de bacalaureat
- Echivalat cu Judecata de Apoi?
- Da.
- Vai !!! Şi deci mi-e sete de viaţă ?! Oare mai trăiesc sau e doar o himeră ?!

Nu primesc nici un răspuns.. Încep să-mi pierd curajul de care am dat dovadă.. şi .. mi-e frică..

- Ce simţi faţă de trecerea timpului ?
- O urăsc căci îi ofer involuntar toată atenţia mea.
- Dar o iubeşti incalculabil atunci când te apropie de clipa reîntâlnirii cu fiinţa vitală împlinirii în suflet, nu ?
- Da, dar totuşi câtă dezamăgire ! Aşteptarea e ca sarea mării, iar după distilarea ei din spirit, fericirea te ia captivă şi nu mai eşti capabil să duci contul timpului.. Delirez, iar mai apoi începe să-mi pără că timpul se distrează pe seama ta.. mă joacă pe degete şi face cu mine acrobaţii din cele mai riscante.. cu mine.. cu marioneta robită a lui!
- Tic-tac-tic-tac ! Moare o clipă..
- moare o alta..
moare..
moare timpul..
- AH !
- Încetează !
- Bine.
- Ştii..priveam ieri spre Înalt şi m-am gîndit că împărăţia Demiurgului este întruchiparea desăvârşirii.
- Da, îl vei regăsi necontenit plin de perfecţiune veşnică prin toate pildele şi învăţăturile sale, prin toată potenţa creării Universului… prin nuanţa care accepta a se dovedi sublimitate în ochii muritorilor – albastru paradiziac, dar simplu. Nicicînd nu va cuteza făptura omenească să se compare cu Dumnezeu, căci el nu se include în tipologia mundană. El este perfect, iar certitudinea s-a profilat. Crede-mă !
- Cred.. în tine şi în Tată.

A plouat ..... şi m-am simţit mică pe lîngă curcubeul apărut.. o imagine atît de mirifică..dar a şi dispărut.

- Nimic nu durează..
- Doar moartea..
Cît aş vrea să mor!!!!!!!!!
Doamne, predă-mă morţii!
- Dar eşti nebună! Ce se întîmplă?!
- Urăsc ! Urăsc răul! Are un palat imens în care zi de zi aduce o noua semnătură în dosarul celor capturaţi. De unde oare atîta perversitate?

Mi-a explodat o mină de lacrimi din suflet... Am strigat cu putere, străpunsă parcă de un junghi sălbatec..

Am deschis ochii şi m-am pomenit în obscuritatea celor patru pereţi care mă izolau de lumea din afară.

Pe tâmpla odăii o lumină palidă scria : Trăieşte-ţi clipa, fiinţă invincibilă!

(Fragmente plasate din acest silolcviu sub fon video: aici )

# prematur

îmbătrînesc
zilnic
de atâta
rutină

# influenţa rockului

fac click şi
nebunia mă provoacă
spre o euforie
groaznică

fulgerul evadat
din notele chitarei
îmi străpunge pieptul

se roteşte în jurul
extazului meu
şi revine cu o
intensitate extremă

stropi de lavă
cad din cerul
metamorfozat,
dar chipul meu
rîde indiferent
şi absolut cuprins
de nonşalanţă

fug
până îmi pierd
picioarele
şi îmi orbesc
ochii
de atâta tensionare

strig
pâna răguşesc de
absurditate,
iar cerul cade
peste trupul meu epuizat
de van

# prefer tăcerea

tăcerea

îmi vine

perfect

iubesc

prin necuvânt

de a spune

şi urăsc

prin abţinere

de revoltă

# apocalipsa

pamântul
nu va rezista omului

răutatea
va defecta
cîntarul virtuţilor
şi planeta
pe care am obişnuit
să ne iubim
va deveni un bulgăre
de neant
şi doar atunci
(probabil?)
vom şti
că apocalipsa
am fost noi

# uitarea

Motto: "Uitarea - un cancer de care se tem şi morţii" (Vasile Ghica)

trecutul
are o scrumieră
numită uitare
... dar
nu toţi
sunt fumători

# mamă

maică preacurată,
devii pe măsura timpului
iubirea monumentală
şi singura dependenţă
de care nu m-aş debarasa
vreodată..