# ridicol

ciudat e cum
păşim fără groază
prin necropola
universală
în care de milenii
oamenii nu mai contenesc
să moară..

# de dor

Azi ,
cînd ai plecat,
am și murit..
iubite.
Dorul
e o durere
mult prea grea
pentru mine.

# prefer boschetăria

pînă a te întîlni
am trăit în stradă
ca un boschetar uitat de viaţă

nu ştia macăr să cerşesc

aveam şi bani,
aveam şi poezie,

cerul tău perfect
îmi hrănea sîngele
cu lumină sfîntă

valuri gingaşe
din oceanul privirii tale
îmi scalda verdele în mîngîieri

recunosc umilită:
am fost o dependentă

nu mai ştiu dacă ţi-a fost milă
sau chiar m-ai iubit,
însă acum
prefer să-mi reiau boschetăria

# letargie

Din carnea
fragedă
a trupului meu
palid
zvîcnesc
convulsiv
lacrimile
dorului
de tine.

Mîiinile
tremurînde
ofilesc la atingere
florile credinţei,
iar talpa picioarelor mele
pictează în sur
urma care las.

Cu toate coardele vocii
iubirea-mi strigă
a luciditate
ca să nu cad în leşin mortal,
dar melancolic
timpanele-mi
explodează.

Cerul
îmi înghite captiv
suflarea,
iar luna
se stinge
şi rămân
fără umbră
în obscuritatea
durerii.

# lege supremă

omul
e cea mai perfectă
antiteză
din gramatica
dificilă
a ființării

# antiteza ca obligaţie dictatorială în viaţă

pe fiecare milimetru din vechea lui inimă
zac şapte saci de cărbune proaspăt
decorat cu rouă neagră

ciudat e cum în dimineaţa iubirii
roua era cristalizată şi peste tot
forfoteau aburi de amorezare şi infinit,
iar acum metamorfoza a permis o degradare
ce a încălcat legile transfigurării

# îmi întorc orbitele

orbită de lumina zbîrcită a Pandorei
îmi întorc orbitele din profilul negru al lumii
ridat imatur de invidie

dezactivez legătura cu aronganţa umană
şi mă retrag în sinele raţiunii
de unde niciodată nu miroase teribil a răutăţi
ca să-mi provoace vomă sau cefalee

rămîn doar un Eu
în pereţii corpului ce-i voi număra
la venirea mea îndrăzneaţă
prinsă de aplauze în palmele viitorului

tu
nu te deranja
că nu voi mai configura cerneală

fervoarea mea de a scrie
va dicta versuri pe tapetul camerei,
iar iluziile mototolite în hîrtii vechi
vor astupa toate petele
cicatrizate cu dureri
cînd am desenat insomniile
pe culoarea roz de fard a odăii

voi arăta cam scîrbos
cu privirea albă şi pupila dezertată,
dar să ştii că doar în mine
vei găsi oaza de bunătate, fericire, zîmbet
şi etc... ca să nu plictisesc

în mine,
din frica virusării cu paraziţi otrăvitori
plămînii vor inspira aer sterilizat de îngeri

da,
de azi înainte
stomacul meu va fi un mare volum de poezii!

# cînd bunătatea se limitează

lumea se întrece
în lansările colecţiei
de modă
Parvenire,
defilînd
cu ticăloşie
pe fiecare podium
sufletesc

# poem la toate timpurile

prezentul
(s)mulge din mine
timp
şi îl aruncă
în cuşca unde
salivează trecutul

viitorul tace
şi aşteaptă

# nebuni de dragoste

noi doi suntem
demenţii din teritoriu !

nu am fumat,
nu am băut,
nu ne-am drogat
- căci nu e în firea noastră

şi totuşi,
iubite,
suntem
atââââât de nebuni !

# dor

lipsa ta
îmi injectează
lacrimi
de dor
în suflet

# evadare sublimă

nebunia
îmi permite
să ies
din haita
universală
a oamenilor

# axiomă

nebunia
e singura
realitate
a poetului

# autentic

psihiatrul
va trata
nebunia
psihică,
dar nu şi
nebunia
fericirii

# ecorşeu

(iubitul meu
e înnebunit de dragoste!)

ieri
l-a deranjat
durerea vulgară de cap
ce mi-a infectat vasele sangvine
cu tristeţe scîrboasă
şi zbuciumat de-a binelea
m-a dezgolit
de pielea fină plină de graţie
ca să-mi elimine
în mod chirurgical
printr-o puncţie intensă
toată "ne"bucuria mea

# nu mai e copilărie

pe malul mării

storc printre degete

boabele de nisip

vîntul adie uşor

prin desfrîul părului meu

şi duioasa lui melodie

mă provoacă

s-o interpretez

pe balerina

în valurile molcome

care îmi dictează

conformaţia trupului

în noii paşi de dans

mă simt copila dulce

din cîmpul cu romaniţe,

dar scoicile

îmi străpung

tălpile avîntate

în fluxul aventurii

şi mă scufund încet

lîngă algele

ce îmi şoptesc mizerabil

că nu mai e copilărie

# infirmă

în luptă

cu suferinţa

mi s-au rupt

picioarele

mlădioase

ale fericirii

şi Doaaamne(!)

cât aş vrea

să fug!

# filozofia filozofiei

filozofia
e doar
impostaza
naturală
a raţiunii
în pielea
goală

# unul din favoriţi > Leo Butnaru

".. este imposibil ca poezia să fie imposibilă"
(vers din "Concluzia")
Record

de o eternitate
(să zicem)
Dumnezeu îşi bate
propriile recorduri (extra)mondiale
la tăcere
(Mai multe poezii scrise de Leo Butnaru puteţi citi făcând click aici.)

# decepţionat

închis
în sfera de latenţă
a fericirii,
uneori iubirea
sfarmă dorinţele lui
pînă cînd
decepţionat
îi pare că dragostea
nu e decît
un colos cu picioare de lut

#

închis
în sfera latenţei
cu pereţi albi ai fericirii,
uneori iubirea
sfarmă dorinţele lui
pînă cînd
decepţionat
îi pare că dragostea
nu e decît
un colos cu picioare de lut

# iluzia realităţii

draperiile
inadevărului
ascund
blamabil
realitatea
policromă
a lumii