| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

sâmbătă, 15 mai 2010

# m-a înjurat Phoenix-ul meu

m-am trezit devorată
de păianjeni gingantici şi raci
care îşi implantează cleştii demenţi în trupul meu

am aruncat plapuma albă
şi goală m-am strîns convulsiv în lumina orbitoare
ce străbătea fantomatic geamurile pe care le-am scobit
în trei pereţi ai odăii

imobilizată de pictura vieţii
lacrimile săpau canale de apă printre pori
după o noapte stresantă în care am visat
că mă înjură poeziile

am deschis dulapul
şi am scos din blugii plini de nimicuri importante
o cutiuţă de chibrite
şi-am încercat să dau foc hîrtiilor
pe care am scris poezii
sau cel puţin am probat a le scrie

ştii,
cînd eram mică şi învăţam să aprind chibritul
săream îngrozită doi paşi înapoi

acum însă, ele, palide şi mici au frică de mine,
s-au şi udat speriate la gîndul că vor nimici
iluziile unei minore,
dar am găsit într-un colţ o brichetă veche a tatei
şi am reîncercat să-mi ard o bucată din viaţă
semnată de inimă pe hîrtie

bricheta înnegrită de atîta timp
s-a maturizat într-un cărbune fin
cu care am scris acest poem

( versurile mele sunt o pasăre Phoenix)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

critica perfecţionează