| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

duminică, 27 iunie 2010

# caligrama celor două unghiuri

# te-aștept în ploaie


încă mai plouă,
dar îţi promit să pictez
un cer senin
deasupra iubirilor noastre

voi gîdila picăturile
pînă cînd curcubeul
îşi va pune rochia seducătoare
captivînd soarele
cu decolteul fierbinte
din care răsar păpădii

ne vom rătăci apoi
şi noi prin iarbă
invadaţi de sărutări
ca în plină vară

ne vom îmbăta cu extaz
din mirozna florilor
şi vom sorbi din ele nebunie dulce

vom fi aceeaşi copii ai dorului
care am fost pînă acum
plini de patimă
şi smintiţi
cum nu mai e nimeni

# contestare

Dumnezeu
concepe
viaţa
pe pămînt.

Viaţa
provoacă
inevitabil
moartea.

Moartea
naşte
în fine
veşnicia.
...............
Şi omul,
naiv,
tot n-a mai înţeles
că de fapt
moartea
îl face nemuritor.

# dreptul cere obligaţii


Noaptea conjugală
a vieții
cu omul
e, fără pic de îndoială,
moartea.

sâmbătă, 26 iunie 2010

# faza de saturație a răbdării

risc să vă dezamăgesc aparenţele,
dar trupul meu hoinar lîngă voi
e umbră dementă
dintr-o altă sferă

în lumea mea
oamenii metamorfozează
în cuvînt
şi fiecare stare
concepe o poezie
din care erupe lavă

în lumea mea,
VOI!
nu-mi trebuiţi

# o noapte a nopţilor

sub razele egoiste
ale lunii stapîne pe bezna
nopţii de vară
trupurile noastre
mai au un singur contur negru
pe fundalul invalid de mister

o haită de lupi ne urlă iubirile
pe-o stîncă a cerului
iar îngerii cu simţurile dublu-intrate
în circuitul nebuniei
îşi notează formula simfonică
a dorului nostru

# o noapte a nopţilor

hainele ne-au ruginit
de-atâta aşteptare
şi tijele din ceară a
rozelor din noi
s-au dezasamblat

am dat în floare iubirea
care o purtam pe buze
şi în gînduri
ca pe o mană cerească
primită de sinistraţii
unui cutremur fastuos

sub razele egoiste
ale lunii stapîne pe bezna
nopţii de vară
trupurile noastre
mai au un singur contur negru
pe fundalul invalid de mister

o haită de lupi ne urlă iubirile
pe-o stîncă a cerului,
iar îngerii cu simţurile dublu-intrate
în circuitul nebuniei
îşi notează formula simfonică
a dorului nostru
trecut într-o deplină stare
de euforie
prin sărutările
ce ne curg din interior
ca dintr-un Butoi al Danaidelor
încărcat cu timp

vineri, 25 iunie 2010

# la un pas de veşnicie

Moartea îşi freacă mîinile
în spatele meu pictat
de fluturi alb-negru
ce caută disperaţi
rezerve de viaţă
în corpul meu.

Aud cum ii cade rochia,
dar nu-i aud respiraţia.

Simt cum mîna glacială
îmi atinge umărul,
dar mai am curajul să-i vorbesc:
- Ieri la şah a pierdut Dumnezeu
şi m-a răsplătit cu timp.

Mîna glacială se retrage îngrozită
înjurîndu-şi nuditatea.

# la un pas de veşnicie

Moartea îşi freacă mîinile
în spatele meu pictat
de fluturi alb-negru
ce caută disperaţi
rezerve de viaţă
în corpul meu -
adăpost al infinitului.

Aud cum ii cade rochia
şi intuiesc deja că e neagră,
dar nu-i aud respiraţia.

Îmi dezbrac din raţiune
paradoxul că
Dumnezeu fiind bărbat
şi Moartea o ea seducătoare
ce suceşte minţile
oamenilor muritori,
ar fi primul mariaj din univers.
Moartea ucide
şi Domnul o iartă
pentru că iubeşte atunci cînd
îi aduce de pe pămînt
tot ce e mai bun.

Îmi arunc gîndurile
în prima urnă,
căci ştiu şi recunosc
că sunt o dementă.

Simt cum o mînă glacială
îmi atinge umărul,
dar mai am curajul să-i vorbesc:
- Ieri la şah a pierdut Dumnezeu.
M-a răsplătit cu timp.
E okey?

Mîna glacială se retrage îngrozită
înjurîndu-şi nuditatea.

miercuri, 23 iunie 2010

# cînd ai plecat


inimile noastre
rugineau ca şi banca
pe care stăteam în dimineaţa
plină de zăpadă neagră

mă priveai tăcut
cu ochii decupaţi din mare
şi în trupul tău obosit
de fluturii care-ţi mor în stomac
se înfiorau toate gîndurile posibile

lumea ne-ar fi crezut nebuni
într-o dimineaţă ca aceea
dar de fapt nebunia era că ne iubim

tăcuţi eram

soarele bolnav de iarnă
ne privea palid de tot
prin zvîcnetul convulsiv al fulgilor
care ne cădeau pe obraji buze ochi mîini
şi toate sudate într-un moment spasmodic
al despărţirii

mi-am zis că trebuie să plec
pentru că îmi veneau lacrimile
şi nu vroiam să mă vezi cum plîng

m-am întors încet,
dar grăbită să fug departe
şi în timp ce am îndrăznit să clipesc
lacrimile deţinute au evadat

plîngeam

vroiam să te privesc pentru ultima oară,
dar ştiam că vei face acelaşi lucru

marți, 22 iunie 2010

# ești floare de nu-mă-uita


sărutul tău
curge și azi
pe buzele mele
îmbătrînite
de atâta
dor

# două imagini - două unghiuri

oglinda
e o imagine
proprie

fereastra
e o imagine
străină

luni, 21 iunie 2010

# depresie

unghiile roz
sapă
în pielea
mîinilor
căutînd
flămînde
carne
vie
şi sînge
proaspăt

mă zgîrîie
pînă cînd
întîmplător
sparg cu muchiile
cîteva din venele
raţiunii
şi
mor
în gura lor
din care
miroase
totuşi
roz

# insomnie produsă de dor

inima mea zgîrîe
asurzitor
pereţii trupului,
iar din pori
îmi ies aburi
de nervozitate

stelele palide
spînzură
goliciunea
şi nimicul
capătă proporţiile
unui nimic colosal

întunericul de afară
geme
ascultîndu-mă
cum plîng şi mă bălăcesc
într-un vid
care nu-mi promite
nici o scăpare

fericirea
a decolat din plămînii mei
sinucigaşi
şi de cînd ai plecat
am început să fac
avorturi la poezie

marți, 15 iunie 2010

# te-am iubit

azi mi-am dat seama cît de mult
îmi urăsc ochii
pentru că ai ştiut atît de bine
cum să mă faci să te privesc

dacă eram prezicătoare
mi-aş fi pus obloane de fier
în loc de ploape

acum trebuie să-mi cîrpesc sufletul
din goluri albe (fie şi negre)
important e să nu mai ştiu
că am îndrăznit să te iubesc

da
îmi urăsc ochii

îmi urăsc buzele
pentru că le-ai sărutat
îmi urăsc mîinile
pentru că le-ai atins

dacă aş putea fi un măr
aş seduce cîţiva viermi
ca să mă eliberez de povara sinuciderii

luni, 14 iunie 2010

# pronume acordat vieţii

tu ţii în gură viaţa
ca pe o caramelă roz

el îşi bea viaţa
ca pe o cafea tare

ea stă cu paiul în viaţă
ca într-o sticlă de Cola
pe care o bea încet motivînd
că vrea să-i perceapă gustul

eu
sorb din viaţă
ca dintr-o tequila dementă!

joi, 3 iunie 2010

# iubind

îmi decojesc inima
în faţa irişilor tăi oceanici
care au ştiut cum să cîrpească
toate păcatele lumii
pînă a potrivi copodopera ideală
a timpului din mine

buzele tale îmi sorb tăcerea
pe care nu o mai poate vorbi nimeni
iar mîinile ni se înnoadă pătimaşe

în cer cîntă simfonia secolului pentru noi
iar clipa intră în anormalitate
pentru a ne preda infinitului

miercuri, 2 iunie 2010

# deprimată


închid ochii

viața mă scuipă
cu depresii
și-mi taie visele
într-o sală de
chirurgie
a neantului

scap o lacrimă

viața aruncă
în sufletul meu
cu pietre
și-mi decolorează
ultima mea credință

mă zbucium
ca peștele într-un
acvariu fără hrană
și caut să fug
departe de lume

plîng

marți, 1 iunie 2010

# te mai aștept

în absenţa ta
îmi muşc buzele
pînă la sînge
şi îmi pătez
trupul cu dor copleşitor
de tine

îngenunchez
în faţa ultimei amintiri
şi rog insistent cerul
să mi te aducă
pe o aripă de milă

diamantele ochilor tăi
mă sfîşie nebuneşte,
iar zîmbetul tău
e unica bucurie
pe care mi-aş dori-o la
moarte

da,
adevărul e că
am început să mor
de ceva timp
şi visele mele putezesc
încălcînd legile normale

caut cuvinte
să-mi imprim dorul
însă pierd sensul literei

aş vrea să scriu repetat
că te iubesc,
dar e prea banal să o fac
şi mi-e frică

tăcerea îţi va vorbi