în absenţa ta
îmi muşc buzele
pînă la sînge
şi îmi pătez
trupul cu dor copleşitor
de tine
îngenunchez
în faţa ultimei amintiri
şi rog insistent cerul
să mi te aducă
pe o aripă de milă
diamantele ochilor tăi
mă sfîşie nebuneşte,
iar zîmbetul tău
e unica bucurie
pe care mi-aş dori-o la
moarte
da,
adevărul e că
am început să mor
de ceva timp
şi visele mele putezesc
încălcînd legile normale
caut cuvinte
să-mi imprim dorul
însă pierd sensul literei
aş vrea să scriu repetat
că te iubesc,
dar e prea banal să o fac
şi mi-e frică
tăcerea îţi va vorbi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează