Cînd citesc la balcon miroase a tine peste tot.
Se întîmplă ca în nopţile în care nu mai e nimeni viu
înafară de noi şi simt cum mi se face frică să adorm.
Timpul m-ar uza ca pe o curvă.
S-ar putea să-mi vomit plămînii dacă
nu vii sau să pleci definitiv.
Pe la toate colţurile stau cîini.
Ocolesc cît se poate de mult şi
drumurile toate sunt încă prea noi.
Pe asfalt cresc feţe ce zîmbesc.
Le privesc şi alerg să ajung în ochii verzi ai oraşului.
Acolo nu mai e nevoie de cineva ca să faci dragoste.
Îmi închid ochii şi deschid gura larg spre cer.
S-ar putea să cad din prostie,
dar nu eşti aici şi o să continui.
Pe creştetul oamenilor merg
într-o figură de handicapat.
Sunt ca o apă
din care mi-ar plăcea să bea toţi.