Verdict

Din scâncetul zilei împletesc un pulover.

Părinţii mei stau ghemuiţi în pat

şi-mi ţin lecţii despre cum să fii

când inimile s-au terminat.

Ei nu ştiu nimic.

Sunete oarbe îşi izbesc capetele în salon.

Moartea e o ţară perfectă.

Azi o să-mi iau bilet,

stelele şi florile au putrezit.

Mi-e somn,

noapte bună.

"Oraşul cu salcâmi" de Mihail Sebastian

M-am apucat s-o citesc pentru că m-a intrigat titlul, dar ceea ce urma să aflu din primele pagini mi-a sfărâmat toate presupunerile. Aşadar, titlul romanului trădează, întrucât sensul pe care îl descoperă textul este radical diferit decât cel pe care l-am intui iniţial, acesta marcând schimbarea fiziologică a adolescentei de 15 ani.

„Oraşul cu salcâmi” se va axa, în general, pe desfăşurarea evolutivă a personajului femenin. Lejeritatea cu care autorului îi reuşeşte să transpună aproape patru ani în 200 de pagini va include trecerea gradată a Adrianei Dunea de la copilărie la maturitate, trasându-i variaţia caracterologică de la un an la altul.

Seriozitatea şi siguranţa cu care îşi va impune în final convingerile şi judecăţile o vor plasa în contextul integru a noţiunii de femeie, iar pasul schimbat pe care Gelu nu îl va recunoaşte în stradă, va fi o marcă elocventă: „Îl ştia sprinten şi nesigur, mângâind abia podeaua pe care trecea, ca un lăstun ce atingea apa în zbor. Descoperea acum schimbat un pas ce se lipea de pământ, un pas leneş, moale, larg, care cădea pe toată talpa şi se rezema pe patru laturi de pământ.” Era numai un amănunt, dar schimba totul.

"Accidentul" de Mihail Sebastian

Deşi pe parcursul lecturii ai avea impresia că îi lipseşte ceva, lucrarea este un roman "liniştit", cel puţin, comparativ cu alte cărţi de dragoste pe care le-am citit eu. Locul perfect în care să îl citeşti ar fi un fotoliu în care să stai învelit cu o plapumă groasă, o cameră plină de lumină şi căldură, iar peste fereastră o ninsoare ce să aducă impresia de încetineală.

Munţii, felul de a nara al scriitorului şi cei doi (Nora şi Paul) m-au făcut să-mi doresc starea extatică a schiorului pe care o trăieşte Paul din momentul în care începe să practice acest sport de iarnă. Astfel, de câte ori a schiat dânsul, de atâtea ori am schiat şi eu.

- Viaţa începe mereu.

- Cine a fost în munţi e un om liber.

- Eşti frumoasă, Nora. Este un acord înter tine şi tine, şi acest acord se numeşte frumuseţe.

first day of a dead

în dimineţile de iarnă mă trezeam

cu mâinile amorţite. azi nu

m-am trezit într-un corp fără viaţă
încercam să mă ridic din poziţie culcată,
dar mortul era prea greu să-l mişc

oameni se uitau la mine
nici unul nu mă auzea
avem de sfârşit o carte în dimineaţa asta
era trecut de opt. ce mă fac?

uşile din casă erau toate deschise
mi-era frig şi nichita sta la uşă de zece minute.

Auzi, să nu mă mai iubeşti!

Tu o să mori pentru că mă iubeşti

şi-ai tăi o să mă blesteme de fiecare dată

când îşi vor aminti de noi.

În fiecare staţie de troleibus voi aştepta să vină din greşeală

un tren care să-şi ascundă destinaţia.

Un tren din care să nu cobor niciodată

şi-n care nimeni să nu iubească.

Tu-o să-mi vii din prima noapte gol în pat

să-mi ţii lecţii despre viaţă.

Vom face dragoste apoi,

certându-ne din cel mai prost motiv.

...şi-atunci,

nu mai ştiu dacă te voi iubi

pentru că ai murit iubindu-mă prea mult

sau de te voi urî pentru că mai vii şi acum

fără să-ţi dai seama că nu eşti,

că nicio femeie nu te-ar mai aştepta între coapsele ei desfăcute

şi nicio înghiţitură de cafea nu ţi-ar mai simţi măruntaiele.

Tu o să dormi în podul casei mele

şi-o să ucizi dimineaţă bărbatul care-mi va ieşi de după uşă.

„Sunt unicul pe care l-ai avut şi unicul pe care-l vei avea”.

Tu mă vei săruta în timp ce dorm şi-astfel în fiecare noapte

până când într-o zi voi înnebuni.

Mă vei privi din colţul uşii ca un stativ cu morţi

şi-apoi te vei apropia de mine să-mi dictezi hipnotic

acest poem.

Să fiu acuzată de omor

când mă vor găsi înnebunită

pe trepte.

„Cititorul din peşteră” de Rui Zink

„Cititorul din peşteră” de Rui Zink e o adevărata provocare pentru cei care n-au ţinut în mîini o carte de multă vreme. Deşi are tenta s.f. prin însăşi personajul principal al cărţii, ideile acestui Anibalector sunt redate într-o formulă care nu va permite cititorului să lase baltă lectura microromanului. Pe alocuri, replicile personajelor vor isca un hohot de râs, alteori, acestea vor avea o expresie serioasă care exprimă adevăruri prin diverse exemplificări şi comparaţii, precum următoarea:

— Un cititor, aidoma unui prădător, în unele ocazii n-are altceva de făcut decât să aibă răbdare. Să plece şi să se întoarcă în altă zi, ca să vadă dacă de astă dată merge mai bine.

— Dar... Şi dacă tot n-o să înţeleagă nici aşa?

— Să înţelegi nu-i cel mai important. Tu înţelegi fetele?

— Nu, am admis.

— Asta nu te împiedică să le găseşti interesante, nu-i aşa?

Selecţiile pe care le-am făcut ţin doar de latura esenţială a cărţii, cea de trezire a interesului pentru lectură.

• Când i se scot cătuşele, primul lucru pe care-l face prizonierul e să se plângă că-i e frig la încheieturi.

• Şi mă enervam pe mine: cum e posibil ca un... un animal, pierdut pe o insulă la capătul lumii, să ştie mai bine ca mine felul în care, în ţara mea, oamenii lucraseră, trudiseră şi se jucaseră cu limba mea?

• Cititorul trebuie să ştie să încerce a vorbi limba cărţii.

• Nu trebuie să-ţi placă totul, ştii? A fi disponibil înseamnă şi a fi vigilent. Capul tău nu-i o ladă de gunoi în care arunci cărţi. Dacă o prăjitură chiar nu-ţi place, o mănânci totuşi? Răspunsul e: depinde. Ca să-ţi creezi gustul, ca să capeţi încredere în gustul tău, trebuie mai întâi să ţi-l educi.

• Într-o zi, tinere şi descreierat amic, vei învăţa că lucrurile cele mai importante în viaţă sunt cele care nu servesc la nimic.

• Povestirile cu adevărat valoroase sunt întotdeauna ca jocurile acelea pentru copii unde trebuie să unim punctele şi ni se cere să completăm noi înşine desenul.

• O carte ne cere să mergem noi la ea. Un ecran cu imagini şi tâmpenii, nu. Este diferenţa dintre a călători şi a sta pe loc. Cartea ne obligă să călătorim, televiziunea să rămânem gură-cască.

— Păi...

— Şi a călători are, aproape întotdeauna, mai mult haz decât a rămâne pe loc. Nu ţi se pare?

• Cartea trebuie să aibă stil. Dar şi cititorul trebuie să aibă stil.

— Eu, ca să citesc o carte, trebuie să am stil?

— Stil, personalitate, voce proprie, idiosincrazie, temperament, caracter, poţi să-i spui cum vrei, că până la urmă e totuna.

— Dar eu n-am avut niciodată multă vocaţie pentru...

— Tocmai asta-i ideea. Dar trebuie să găseşti o vocaţie. Iar, când o vei găsi, va fi vocaţia ta.— Eu nu sunt...

— Să spunem că, la fel ca în dragoste, lectura e o întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la perfecţie.