"Caligula" de Albert Camus

CALIGULA: Mi-a fost greu să găsesc.
HELICON: Ce anume?
CALIGULA: Ceea ce voiam.

HELICON: Şi ce voiai?

CALIGULA (la fel de firesc): Luna.
HELICON: Poftim?
CALIGULA: Da, voiam luna.
HELICON: Aha! (Tăcere, Helicon se apropie.) Ce să faci cu ea?
CALIGULA: Ei bine!... E unul dintre lucrurile pe care nu le am.
HELICON: Bineînţeles. Şi-acum, totul e-n ordine?
CALIGULA: Nu, n-am reuşit s-o am.
HELICON: Asta e mai prost.
CALIGULA: Da, de asta şi sunt obosit. (Pauză.) Helicon!
HELICON: Da, Caius.
CALIGULA: Gândeşti, pesemne, că sunt nebun.
HELICON: Ştii bine că eu nu gândesc niciodată. Sunt prea inteligent pentru aşa ceva.

HELICON: Şi-n ce constă acest adevăr, Caius?

CALIGULA (întors cu spatele, pe un ton neutru): Oamenii mor şi nu sunt fericiţi.

HELICON: Nu există dragoste fără un pic de viol.

CALIGULA: Şi dacă mi-e uşor să ucid e fiindcă nu mi-e greu să mor.

caligramă: nud cu moartea

fă câţiva paşi în faţă, nu te opri
haide, încă,
stau în spatele tău
îmi place să te privesc

nu, dar nu te întoarce,
mergi înainte şi taci
eşti a mea, ann

aseară te-am văzut în stradă
era lună plină
şi te-am văzut, ann,
dar nu mi-ai răspuns
când te-am strigat

ce mai faci?

prezență fără definiție

singurătatea e un cer

pictat în forme vii

și multă liniște

ea-ți cere să dai jos tot ce ai pe tine

și să te cufunzi în tăcere

singurătatea e dușul pe care îl faci noaptea târziu,

foșnetul de grâu care-ți acoperă coapsele

într-un câmp în mijlocul amiezii

și orele în care îți scrii paginile de poezie și jurnal

singurătatea e acea pisică albă

care ți-a trecut calea în seara trecută,

fiecare partitură de vis pe care îl ai

în aproape fiecare noapte

și avionul de hârtie aruncat în stradă

singurătatea e maidanezul care te urmărește în fiecare zi

când te întorci de la serviciu,

ea e în tot ce poate și nu poate fi

în absență și prezență,

în zgomot și tăcere,

dar chiar și acea tăcere a singurătății

poate fi doar o stare și nu o surzenie

singurătatea e singurul lucru

care va rămâne chiar și atunci când

toți vor muri

e un cer

pictat în forme vii

și multă liniște

caligramă: Copiii noştri vor fi mai copii decît toţi copiii

Dragostea noastră se scrie
în piei de poezie
în timp ce camera treisutedouăzecişiunu
aşteaptă să fie descuiată.
S-au strecurat în mine flori de primăvară
şi-acum sunt toată albă pe dinăuntru.
Noi ne ţinem de mîini ca strugurii de poamă,
dar ni se încolăcesc de umeri
ciorchinii verzi.
Noi vom naşte delfini. Copiii noştri vor fi delfini
şi ne vor învăţa marea.