M-am apucat de citit în rusă. Pentru facultate. L-am citit mai înainte pe Dostoievski, dar în traducere. Acum am ales să citesc Cehov și am început cu ultima lucrare din volumul pe care îl am. E și ultima piesă pe care a scris-o autorul, detaliu care a făcut să-mi placă mai mult textul.
Deși lucrarea are o interpretare anume în contextul istoric în care a fost scrisă, am privit cu alți ochi "Livada de vișini" după ce am deschis Wikipedia și am aflat că autorul, fiind bolnav, a murit la 44 de ani. Titlul, cred, e o metaforă nu atît artistică, cît una a propriei lui vieți. Tăierea livezii de vișini a însemnat pentru mine mai mult decît declinul unei clase sociale, trecerea în altă etapă a vieții, atît a personajelor, cît și a autorului însuși.
E în a fi bătrîn o lumină frumoasă, discretă și tristă pe care o admir în cele
mai simple replici.
Любовь Андреевна: Как ты постарел, Фирс! (Cum ai îmbătrînit, Firs!)
Фирс: Чего изволите? (Ce doriți?)
Лопахин: Говорят, ты постарел очень! (Spune c-ai îmbătrînit.)
Фирс: Живу давно. (Trăiesc de mult.)
Un dialog similar citisem și în "Numele trandafirului" de Eco Umberto:
- È vecchio? (E bătrîn?)
- Da quando non lo vedete? (De cît timp nu l-ați văzut?)
- Da molti anni. (De mulți ani)
- È stanco. (E obosit.).
Ceva mai profund în această piesa a fost Trofimov.
Трофимов: Надо перестать восхищаться собой. Надо бы только работать. (Trebuie să încetăm să ne linguşim pe noi înşine. Trebuie să muncim,atât.)
Гаев: Все равно умрешь. (Tot vom muri.)
Трофимов: Кто знает? И что значит — умрешь? Быть может, у человека сто чувств и со смертью погибают только пять, известных нам, а остальные девяносто пять остаются живы. (Cine ştie? Şi... ce înseamnă vom muri? Poate că omul are o sută de simţuri şi murind pierde numai cinci, cele cunoscute, iar celelalte 95 rămân vii.)
