cerul se desprinde de cer
și se transformă în oameni
nu mai e niciun albastru deasupra mea
și niciun bulgăre de pământ sub tălpile mele
doar lumină și oameni
pușcăriași plictisiți se așează în jurul meu
amestecându-și cerurile
oamenii mă îmbrățișează
rochie albă azi
vreau să ningă
cu fulgi albi și mășcați deasupra mea
ca și cum aș muri
de alb
da sfarsitul e fenominal... imi place nespus de mult intreaga poezie
RăspundețiȘtergeremerci
Ștergerefoarte reusita imagine
RăspundețiȘtergere:)
Ștergeremi-am imaginat toate astea
RăspundețiȘtergerear fi sublim 8->