| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

miercuri, 26 noiembrie 2014

Lia e o fricoasă sau de ce-ţi pare rău să mori?


Ahmed a ţintit-o în faţă
şi-o certa
Lia vrea să pună mâna pe-o frunză
să cuprindă oameni şi să scrie
tot ce-i trece prin cap 
să danseze afară

mâini
picioare
ochi

Abi îşi caută soţie
ei au jonglat desculţi cu
focul sub furtună şi picăturile acelea de apă
i-au curs pe mâini
- în ele o bucată de suflet
catenele de foc i-au lăsat urme de petrol

zice cartea de biologie
amestecul i-a intrat sub piele
şi s-o fi evaporat mai târziu prin transpiraţie

Abi, ce-o fi?
cartea asta nu m-a învăţat despre suflet
da’ are dreptate de fiecare dată
oase
muşchi
articulaţii
o să plouă apoi tot cu picătura aceea
şi eu ce-o să fiu? 
o să fiu?

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

sunt mică şi mare

mă întreb ce e dincolo şi devin brusc nervoasă
aud cum mama-mi repetă să fiu calmă
văd cum i se mişcă buzele parcă încetinit
sunt mică şi mare

pretind că sunt fericită
simt ce simţi tu şi ceilalţi de pe aici
ating tot cuvântul ce iese din voi şi nu ştiu
îmi fac griji pentu cei puţini care rămân în casa asta mare
plâng pe ascuns
sunt mică şi mare

înţeleg ce-mi spui, mamă
cred în lumină
visez prostii şi dorm rău
încerc să îi amăgesc că mi-e bine
sper că n-am spus prea multe
sunt mică şi mare

vineri, 21 noiembrie 2014

revoluţia de hârtie

nu spun că a fost un noroc
revoluţia dinăuntrul acesta al meu
despre care învăţ să cred nu-i plin
de organele pe care frate-meu le descoperă
în prima lui revistă de anatomie

şi milă mi-e când lacrimile pe care nu le pot plânge
le transform în cuvinte pentru că mai puţin ar
durea o lacrimă decât
doare-un poem pe care de fiecare dată când îl ţin în mână
mă grăbesc să-l dau într-o parte
dar dau peste altul mai tare şi tot aşa fără capăt

milă mi-e când mi-e frică să scriu
pentru că doare şi nu mă opresc:
la spital îmi apasă cu degetele
trei puncte de pe faţă. te doare?
eu ce să le spun dacă durerea asta-i
relativă şi albul meu nu-i alb
pe globul pământesc


A fost un exerciţiu. Primul şi ultimul vers sunt din poezia "Rău de frumuseţe" de Stănescu.

marți, 11 noiembrie 2014

neştiutori voi

îmi repet în şoaptă
ce frumos trăiesc.
aşa zic ei.

dar storurile acoperă ca nişte pleoape
jumătate de fereastră
şi-n mine gândurile
mormăie mormăie nu mai aud ploaia
şopârlei din gumă nu i-o fi frig pe geam?

raskolnikov

îmi repet cu voce tare
sunt fericită, mincinoaso,
pentru asta nu te lasă în ungher
dar ştiu ei?

în semi-întunericul din cameră
stau ghemuită ca un punct
cineva cântă tragic la pian
deasupra mea

femeia albă n-a plâns demult
şi plânge acum
sub note imperfecte
speriată de propriile-i hohote

ce ştiţi despre culoarea şi fericirile ei?

luni, 27 octombrie 2014

Limbi străine şi alţi ochi (5)

Miki e preot. Lucrăm împreună. Am observat chiar din prima zi că unui 'mulţumesc' el îi răspunde tot cu un 'mulţumesc', deşi nu ar fi cazul. Şi zic greşit că nu ar fi cazul. Ultima oară când ne-am salutat la ora prânzului, i-am zis: 'bine, ne vedem la cantină. pa pa'. Ce-am primit ca răspuns? 'Mulţumesc'.
M-am gândit atunci că era ceva la mijloc şi nu e vorba despre competenţe lingvistice, aşa că a doua zi i-am cerut lui don Michel, că aşa-i zicem noi, să-mi descopere misterul. 
Zice el că a vorbi cu cineva este un act spiritual de care omul are nevoie pentru a supravieţui. Bun, rău, nu contează. Aşă că atunci când el spune 'mulţumesc', deşi mulţi îl privesc dubios, îi mulţumeşte interlocutorului pentru a-i fi dat ocazia de a schimba câteva vorbe.
Îmi plac feţele care zâmbesc şi-l privesc ciudat, întrebându-se parcă: de ce-mi mulţumeşte ăsta?

Azi, auzindu-mă vorbind în română, m-a întrebat cum e 'mulţumesc' în limba mea. Aşa am aflat că în limba lui (lingala) 'mulţumesc' şi varianta pentru 'poftim','nu-i pentru ce' sau 'cu plăcere' este aceeaşi. 
Eu îţi spun 'matondo', adică mulţumesc. Tu îmi răspunzi 'matondo', adică poftim. Obiceiul lui, îmi dau seama acum, are rădăcini mai adânci. 
Nu-i frumos oare?

miercuri, 22 octombrie 2014

Limbi străine şi alţi ochi (4)

Ha şi Hai

Când eram încă în Polonia, E. mi-a propus un exerciţiu pe care să-l fac dimineaţa. Când mă scol din pat să încerc să râd cu voce tare. Mai întâi o dată HA, apoi încă o dată HA şi tot aşa până încep să râd. Colega mea de cameră e din Armenia şi în limba lor DA-ul informal, se pronunţă HA. O să fac alt exerciţiu şi o să răspund la telefon ca ea: HA, mam!

Tot în limba lor, armeanul își zice HAI (scriu în pronunție pentru că nu știu varianta ortografică și, de fapt, tocmai pronunția mă interesează). Mi-a spus ea că atunci când trebuie să vorbească în engleză și interlocutorul o salută cu HI (care se pronunță HAI), ea ar vrea să-i răspundă: da, sunt eu, armeană. Sunt HAI adică.

Altă asociere care îmi vine în cap e HIGH (pronunțat tot HAI în engleză). To be high se referă la starea în care se află cel care fumează iarbă.
Unii spanioli când se prezintă spun: I'm from Espain, în loc de Spain.
Ciudat ar suna: I'm hai înțeles ca high.

miercuri, 1 octombrie 2014

Limbi străine şi alţi ochi (3)

Marea-bărbat

Nu ştiu dacă pentru alţii are vreo importanţă, dar pentru mine marea are graţia unei femei. Cu valuri liniştite sau în furtună, oricum îmi apare în faţă cu picioare suple şi păr lung, blond. În italiană însă, marea e însoţită de articolul determinativ masculin: „il mare”. Vă imaginaţi cum o fi marea-bărbat?

Noi, adică nu voi

Pronumele în limba bislamă, una dintre limbile oficiale ale Republicii Vanuatu, insulă în Oceania, are şase forme morfologice ale variante româneşti „noi”:
mitufala – noi doi fără tine
mitrifala – noi trei fără tine
yumitu – noi doi, eu şi tu
mifala – noi, adică nu voi
yumitri – noi trei, eu, tu şi el
yumi – noi toţi, fără deosebire

A la española

Când nu ştiam încă ce înseamnă „salir” în spaniolă, adică a ieşi/a pleca, şi îmi auzeam prietenii din ţara soarelui zicând „salimos esta noche”, îmi venea în minte „salire” din italiană, care înseamnă „a urca”. Era amuzant şi nici prea uşor să-mi alung din imaginaţie scena în care „ellos salen”, dar nu urcă, italieneşte, ci ies, de fapt, coborând scările din cămin, a la española.

Amăgitor în spaniolă era şi „tener” care înseamnă „a avea”, diferit de forma italiană „tenere” , tradus şi în română cu sensul de „a ţine”.

Le pain vs the pain

La Paris „le pain” o poţi cumpăra din zisele boulangerie. „The pain” englezească, însă, e în acelaşi timp concretă şi abstractă.

miercuri, 24 septembrie 2014

poveşti matinale fără roată

Sam îşi soarbe cafeaua la fereastră
balansând de pe-un picior pe altul

poartă numele bucuriei în arabă

când ATeVeul trece prin faţa casei
şi zguduie blocul
ştie că nu-i cutremur
deşi atunci când a fost, nu şi-a mai dat seama

după ritualul de dimineaţă
se bagă din nou sub plapumă
în timp ce Arte coboară din pat să-şi bea
cele şase pastile de la ora exactă
de luni până duminică

stă rezemată cu mâinile de fereastră
şi urmăreşte trecătorii de la şapte

când scrie despre ea îşi zice Arte
o fi prea simplu eul personal
îi plac bărbaţii la costum care pe bicicleta cu două locuri
îşi duc dimineaţă copii la grădiniţă,
dar încă mai visează la artişti

ultima-şi bea cafeaua Giù
îndrăgostită bolnăvicios de mare
îşi fumează la fereastră o ţigară înjurând în tăcere toamna
asta care vine prea devreme şi ea nu-i acasă

poveştile astea n-au nicio roată
pe care s-o suie şi nici zmei
dar surdomutul din blocul paralel
le urmăreşte în fiecare dimineaţă din
bucătăria de pe strada septembrie
el are alţi ochi

Conversaţii-fulger la Paris

N, D = vorbitori de romănâ
Ceilalţi = presupuşi francezi


N: Sorry, is this chair free? Can I take it? (eng)
O doamnă: Берите, берите! (ru)
______________

N: Deux croissants au chocolat, s'il vous plaît. (fr)
Vânzătoarea: Due trentacinque. (it)
N: Grazie. (it)
Vânzătoarea: Prego. Buona giornata! (it)
______________

N: Bonjour.  (fr)
D: (spre N) Punem la mine în geantă că nu-s multe. Bine? (ro)
N: Da. (ro)
Vânzătorul: Вам дать пакет? (ru)
______________

Noi: Bonjour! (fr)
Chelneriţa: Hello! (eng)


sâmbătă, 23 august 2014

Când îţi lipseşti ţie însuţi (2)

-Diana… 
Lukasz încearcă să mă trezească. 
 -Marta!
Nimic. N-am auzit alarma, aşa că-mi iau telefonul să verific cât e ceasul. 4.40. Îi spun mă lase în pace, că de nu, picioarele mele n-or să reziste pentru alţi 20 km. El insistă. Mă scol şi mă uit deasupra patului meu. Marta doarme. Fie. 

Abia târâindu-mi papucii, urcăm în locul de unde cerul pare că se uneşte cu pământul. E trecut de cinci şi nici urmă de soare. Îi spun că stăm degeaba. Norii n-o să ne lase să vedem răsăritul, deşi priveliştea e destul de frumoasă şi aşa. Ceaţa nu ne dă voie să cuprindem totul, dar lumina abia născută îi dă o alură de poveste. La 5.15 renunţ. Eu revin în sacul meu de dormit, iar el pleacă să-şi facă plimbarea de dimineaţă. 

După micul dejun, cu rucsacurile în spate pornim spre Slovacia. E încă ceaţă şi-i greu să răzbaţi cu privirea, dar aerul proaspăt şi munţii îţi dau o senzaţie de linişte absolută. După vreo două ore de mers, ajungem în primul sătuc slovac de la hotar. Ne oprim să cumpăram vederi de la o tejghea şi un câine mare se îndreaptă spre noi. Mă tot ascund după spatele lor până când au înţeles că nu-i de glumă şi trebuie să-l lase în pace. Domnul care vindea mi-a vorbit în poloneză şi eu i-am răspuns în poloneză, a auzit apoi, însă, că vorbesc cu Marta şi Lukasz în engleză. De ce? Zice că am un accent foarte bun. A crezut că-s de-a lor. Ne-a povestit despre micul său business de la hotar şi mi-a cerut să-i scriu în jurnalul cu mesaje lăsate de turişti din toate ţările. Încă nu avea pe nimeni din Moldova. Am fost prima. Întâlnirea cu el mi-a dat mai multă energie pentru întreaga zi. 

După ore în şir hoinărind prin regiunea slovacă a munţilor, am mers să mâncăm într-un sătuc polonez. Am stat acolo aproape două ore. Fericire nu pe capul meu, fericire pe picioarele mele. 

Culorile aprinse ale basmalelor de la tejghea ne-au atras. Marta şi-a luat una verde electric, iar eu una vişinie, apoi am trecut podul înapoi în Slovacia şi am pornit spre casa unde urma să dormim a doua noapte. De data asta a trebuit să mergem de-a lungul râului. Alte trei ore. 

După ce m-au învăţat o poezia-cântecel în poloneză, au continuat să cânte în limba lor, iar mintea mea nu mai reacţiona când treceau din nou la engleză. Era suficient pentru mine zgomotul apei. 

A început să plouă din nou, dar coroana copacilor era destul de rezistentă ca să ne apere. Părea a fi o ploaie ciobănească cu stropi aproape invizibili. 

Când în sfârşit, la orizont apăruse casa spre care ne îndreptam, m-am bucurat. Mergeam de mai bine de două ore spre un nu-ştiu-unde şi nici măcar nu ştiam unde suntem. E prima dată când merg în vacanţă fără să ştiu destinaţia, fără să-mi iau bilet de întoarcere, fără să ştiu cu ce o să-mi umplu zilele. 

Un bătrânel care m-a auzit exclamând în engleză s-a oprit să ne aştepte. Le-a zis prietenilor mei să mă înveţe poloneză. Să fim ca o mare, fericită familie. 

Camera pe care ne-au dat-o era la mansardă. Dar nu era încălzită. Am dormit iar în saci de dormit, iar lenea de a mă întinde spre cealaltă margine de pat pentru a lua plapuma, m-a lăsat să tremur de frig toată noaptea. 
- Bună dimineaţa.

luni, 11 august 2014

de pe malul drept al Nistrului

boxele casetofonului vechi la care ascultam
Asia şi nopţile de vară când eram de vârsta lu' frate-meu
mă urmăresc ca doi ochi larg deschişi

de-atâta verde, parc-aş fi în junglă
îi zic mamei
tolănită cu picioarele-n sus
am descoperit vinovatul insomniei mele
din noaptea cu lună plină
pasărea care şi-a făcut cuib la balconul meu
compensează o lipsă

încerc să prind apusul soarelui printre frunze
mijindu-mi când un ochi când altul
"dragi radioascultători, bună seara"
casetofonul vechi cu ochii larg deschişi
îmi povesteşte despre rusia şi ucraina.

fiţi buni, vă rog,
mie să-mi daţi dragoste,
nu război!

joi, 19 iunie 2014

nevermind

îmi ceri să ne pierdem printre copaci
noaptea în parcul acesta de la marginea podului
pentru că asfaltul nu-ţi citeşte paşii şi nu-i poţi lăsa
nicio urmă

dragoste-i prea mult şi prea puţin pentru noi

ne adâncim tălpile în pământ
iar în mintea mea oameni adormiţi
răsar dedesubt ca ciupercile

poeţilor nu le e frică de insecte îmi spui
şi-mi ceri să simt iarba pământul dar mai ales
aceste creaturi mici care vor să mă atingă prin
deschizătura hainelor deopotrivă cu tine

melcii s-au căţărat pe spatele meu
şi râzi
când mă dezbrac în faţa oglinzii
iar faţa mea plină de dezgust
îţi spune mut că nu pot să nu te
iubesc
vodka şi ţigările tale rulate
balconul şi ferestrele larg deschise
eu care te privesc
tu care mă asculţi

înţelegi acum întunericul devierii noastre,
îmi spui în timp ce îţi laşi maioul şi mă cuprinzi,

acum ştii să auzi pământul

sâmbătă, 14 iunie 2014

declaraţie de

tremur de frig la semafor încălţată-n sandale
iar ochi trişti din maşina care-mi trece prin faţă
îmi răscoală măruntaiele

am aflat cine eşti, iubitule
plimbarea aceasta amestecată cu frica de
a merge singură pe stradă noaptea
e ca o ploaie de vară

tu eşti acasă al meu
nu strâmba din nas, clişeul e amăgitor
acasă al meu nu e acolo unde eşti tu
cât de mult te-aş iubi

tu eşti oraşul acela mic din care am plecat
dar în care îmi place să mă întorc
pentru că e parte din mine
şi din facerea lumii
eşti oraşul acela pe care îl iubesc
dar în care n-o să trăiesc
nici măcar la adânci bătrâneţi pentru că dragoste
e prea puţin pentru mine

nu mai alerg
nu-mi mai este frică
merg pe marele pod de fier
iar şoferi băuţi îşi pictează din mine o fată de ocazie
când eu, de fapt, visez la plapuma caldă
şi-mi scriu în minte acest poem despre tine
dragostea mea

tu eşti oraşul pe care-l iubesc
dar în care n-o să-mi las copiii să crească
fii bun cu mine

luni, 2 iunie 2014

w starym klasztorze

închid ochii dar lumina slabă
din fosta biserică în care azi 
ţin halba de bere 
îmi intră sub pleoape 
şi oamenii care îmi trec prin faţă 
par nişte valuri negre 
care vin dintr-un colţ al ochiului 
şi se termină acolo unde începe barul

o văd pe femeia cu ochii închişi 
care merge pe stradă şi-i zâmbeşte soarelui
blonda din picioare cântă muzică evreiască 
eu dansez mazurka şi zâmbesc 
ea cântă la vioară şi zâmbeşte 
tu ce faci? 

când te trezeşti dimineaţa 
şi te scoli în picioare 
cu dreptul spune hi 
cu stângul spune ha 
căci mărul a fost mai întâi floare 
şi floarea a fost mai întâi mugur 
nu mă înjura, dragul meu 
sunt acelaşi mugur, 
aceeaşi floare,
acelaşi măr

joi, 29 mai 2014

adieu

pe malul Odrei dimineaţa 
ţi-e frică să mă săruţi 
şi vorbim despre voci 
 vezi că tot o fi legat de buze 

cântăm împreună ca gheara 
pisicii care-şi întinde laba pe tablă 
dar vagabondului care trece la fiecare răsărit 
pe aceeaşi cărare
îi place să ne asculte 
vrei să i te prezint? 

şi mă săruţi 
iar coloana mea vertebrală 
se îndoaie în iarbă 
ca spicul de grâu într-o adiere de vânt 
pentru că e prima şi ultima oară când ne vedem 
dragul meu 
ritmul latino şi mâinile care ştiu să conducă 
sunt mai puternice decât vodca băută 
patru ore mai devreme 
prea verzi copacii, îţi spun 
în timp ce tu muşti florile de salcâm 
de la gulerul rochiei mele 
n-am zis eu că-s bune?

dar începe să plouă 
nu-mi placi nu te iubesc cine eşti? 
şi fug după vagabondul cu sacul în spate 
să-i cer o brichetă 
- ia-o, e pentru tine

miercuri, 21 mai 2014

invitación al amor

tu-mi spui
acesta e poemul meu de dragoste,
necunoscuto
acesta este patul meu

şi-mi spui
că poezia noastră are nevoie de linişte
că oamenii din jurul nostru
îţi sufocă din nebunie
dar vor pleca
şi te ţin de mână
citeşte-mi
ca dintr-o răsuflare
în buze în ochi în carne
bine-ai venit

sâmbătă, 17 mai 2014

mărul crud

s-a numit dragoste
pentru că era poezie
şi tot ce scriu e mai puternic
decât ce simt
dragul meu
nu-mi spune că mă iubeşti

fac înconjurul pământului desculţă
şi oamenii îmi ies în cale zâmbind
ţie nu-ţi plac plimbările lungi
şi soarele când îţi bate în ochi.
nu

dacă-mi dai voie,
o să-ţi trimit cărţi poştale
dar te rog
nu-mi spune că mă iubeşti
nu acum

vineri, 16 mai 2014

Diana în oraşul piticilor (6)

Ceşcuţa de cafea 

Nu mi-am respectat promisiunea de a mă înscrie la ore de dans clasic în Polonia, dar Eugenia a reuşit să mă convingă pe mine şi Ale să încercăm balet pentru începători. Profesorul, fost director al operei din oraş, are o burtă care înşeală. Ca să ne înveţe pe mine şi Ale să nu schimbăm poziţia piciorului în timp ce îl întoarcem în unghi drept la înălţime, ne-a pus ceşcuţa plină de cafea mai jos de genunchi. Încearcă să n-o verşi! Eins, zwei, drei! Un, deux, trois! ... se amuză el numărând în diferite limbi. 

Tu? 

Există puţini oameni care pot să îţi inspire atât de mult curaj şi nebunie, oameni cărora dimineaţa la şapte ai putea să le suni şi să le spui: azi zburăm în celălalt capăt de ţară. Îţi iei rucsacul şi într-o oră aţi plecat.
Există puţini oameni cu care îţi place să vorbeşti pur şi simplu. Chiar dacă plouă şi e miez de noapte, iar voi sunteţi fără umbrelă şi, în ciuda timpului de afară, credeţi că o plimbare până acasă ar fi mult mai potrivită decât autobusul. Eu am lângă mine doi.

Concluzia de joi seara

Ca cineva să înțeleagă discuţiile dintre mine şi Eugenia, trebuie să ştie cel puţin patru limbi. Română, rusă, italiană şi engleză.

duminică, 30 martie 2014

despre ce se întâmplă după

poezia e o pisică leneşă
pe care o placi şi iubeşti pentru că ştie să tacă
şi poţi să-i vorbeşti oricând ai chef tu
şi poţi s-o citeşti oricum îţi vine s-o faci
pentru că mamă-sa nu stă cu ea

aşa că atunci când scrie
cer albastru nu e neapărat să zici
vai infinitul aşa cum te-au învăţat la şcoală
şi-atunci când scrie fluture alb să ştii că poate fi iarbă
nu doar emoţie trecătoare nu doar viaţă care durează o zi
iar albul poate că totuşi e negru
nu fi naiv să nu crezi niciodată tot ce scrie
nu e decât o ghicitoare oarbă care acceptă orice răspuns
important e să ai unul

după ce mamă-sa a scos-o afară din uter
poezia nu îi mai aparţine
tu o citeşti şi educi după regulile şi voia ta
bunul meu prieten
aşa că atunci când pun punct aici
textul acesta nu-mi mai aparţine
pentru că pisica mea leneşă
poate fi lup pentru tine
şi din florile mele albastre
eu cresc dragoste
tu creşti cer
iar el scrie

joi, 27 februarie 2014

ceaţă

am mers desculţi prin tot satul
de la marginea pădurii
şi te ţineam de mâini
bunul meu prieten
tu cel care ai zis că îţi place cum iubesc
te ţineam de mâini
şi-mi plăceau degetele tale
şi-am zis-o cu voce tare
cu ochii aceia de fată îndrăgostită
şi-mi venea să te sărut
dar tu-mi spuneai că-ţi place
cum iubesc
aşa că am mers mai departe desculţi
prin tot satul
da’ n-am trecut pe la buna

iarna asta a trecut mai repede
     îmi zicea ultima oară pe skype
când bunicu-i explica webcam-ul
a învăţat să facă origami
şi-a crescut lebede din hârtie
nu mai vinde gâşte

buna m-a întrebat
unde să-şi vândă păsările
astea noi
bunul meu prieten

dacă le-o dărui morţii?

ştiu că-i plac bărbaţii bărbieriţi şi tu eşti frumos
da’ cred că vrea să-ţi vadă revoluţia
eu o să vin după tine
şi-o să-mi pun cărţile baricadă
poate unii s-or lua cu cititul
şi-o să-ţi reuşească revoluţia
bunul meu prieten
tu care urăşti evreii şi proştii
şi zici c-ai mai repeta holocaustul
da’ nu doar pentru evrei
dragule

cum Hitler şi-o făcuse amantă pe nepoată-sa
eu o să-mi fac amant din tine
dacă tot îţi place cum iubesc
dacă tot mi s-a dus dracului credinţa-n hai să fim prieteni
dacă tot murakami a împuşcat cu două glonţe
direct în ţintă
bunul meu prieten
direct în ţintă
iubitul meu bun prieten
direct
pe gură
hai să te sărut

vineri, 21 februarie 2014

x.y.z

la zece ani te-au măritat
cu fiu lu’ ăla care vine des pe la taică-tu
şi-ţi mai este şi coleg de clasă
toţi laolaltă ei ţi-au scris prima
scrisoare de dragoste pe care tu
ai aruncat-o în drum spre casă
ca să n-o vadă ai tăi

asta după ce-ai citit-o şi-ai pălit la faţă
danu-i prea ruşinos
ştiai că sărutul te lasă gravidă
şi nu vrei copii

la cincisprezece te-au măritat iar
i-ai zis mamei să nu-i spună lu taică-tu
că-i prea devreme
da’ i-a zis în dimineaţa următoare
că fata nu-i mică
şi-a iubit
mamăă

ai iertat-o
şi râzi azi
când nu mai iubeşti
iar de pe rafturi cad vechile
cărţi de poezie

duminică, 16 februarie 2014

ceai fără zahăr

mai ţii minte cum îţi scriam poezii de dragoste
şi numai tu ştiai ce înseamnă fluturele alb şi iarba
erai atât de mândru de tine încât deodată ai început
să citeşti tot ce scriu
şi eu n-am vrut asta
pentru că uneori te ucideam
alteori îmi făceam noi iubiţi
şi tu mă-ntrebai cine e Sasha cine e străinul 
până când într-o zi mi-ai spus că eşti gelos
pe aceşti bărbaţi
inventaţi de mine, iubite!
şi-ai început să citeşti altfel

mai ţii minte cum ni s-a spus că semănăm
şi cum ne-a blestemat văduva albă
pe treptele bisericii
iar tu-ai vrut să înjuri în numele meu

iubitule
aşa m-am obişnuit să-ţi spun în poezie
poate că tot de-asta am început să cred că te iubesc
         ai văzut tu vreodată cum arată dragostea?

douăzeci şi unu nu mai e la fel
dacă schimbi doi cu unu

baba cere să se nască

Un text nou la două mâini. De data asta (şi pentru prima dată) cu mama. A durat mai bine de o oră, pentru că aflându-ne în aceeaşi cameră n-au lipsit comentariile amuzante şi neînţelegerile poetice. Lupta dintre cine răspunde prima după ultimul vers s-a terminat fără victime. Lectură plăcută!



din tabloul fără ramă
îşi face loc pentru plimbări o pisică neagră
ştii că nu-mi plac îl sperie pe Adi dar azi e duminică
şi-mi cresc părul să-mi readuc puterea aia magică de care
nimeni nu ştie

îmi spune Eliza
sunt neagră şi am tot să mă leg jur împrejur
de oamenii-păsări
uite cum îmi întorc ochii număr drumurile trenului
dar calea ferată vine din mine şi
toate culorile se pierd unde începe
acelaşi tablou fără ramă

oamenii din casa asta n-au înţeles încă
Eliza îşi coase haină să iasă din dormitorul mic al lor
nici măcar copiii nu mai privesc peretele roz
şi-s mai singură decât am fost toată viaţa mea
în cei trei sute patruzeci de ani de moarte
din camera asta

toate ieşirile se deschid odată cu luna
de fiecare dată cobor în stradă
să văd locuri şi urme pentru mâine
dar lumea asta-i ca o piaţă în care
toate-s bune şi nimic nu-i bun
îţi vând dimineţi care nu costă nimic din
ce-ţi doreşti cu adevărat

Eliza, îmi vorbeşte pisica,
tabloul în care stai nu-ţi este casă pentru ochi

învăţ să mă nasc dar ridurile îmi zic că-s prea
adânci pentru uter

femeile-şi doresc copii, Eliza,
nu pisici nu oameni nu singurătăţi

anca şi pui de bufniţă (text la două mâini)

Nou text la două mâini cu Ilie Aurelian Romeo.


chemi soarele în ajutor atunci când nu mai e
lumină în tine iubita asta care îţi tatuează direct
pe suflet cu acul acela înmuiat în scuipatul ei nu mai are
niciun strop de noapte de picurat asupra ta
vor veni lupii să-ţi ceară să intre în tine îi vei lăsa?
tu nu ştii că mi-e somn dar îţi mai vorbesc încă.
despre drumuri fără rever şi despre zori
care te-au prins în acelaşi maiou vechi şi murdar al lui
pentru că n-ai vrut să-i speli pieptul
când pe fereastră năvăleau greierii
evadaţi din lună

ascultă, dragă ancuţa,
ai un pătrat, iar tot ce-ţi trebuie e să-l tunzi de iluzii
să-l laşi gol-puşcă în văzul lumii ca toţi să-i vadă
colţurile pe care liniştea le toceşte
ca ciocanul pe care-l zbăteai cu putere aseară
în cuiul din ultimul perete

miercuri, 12 februarie 2014

mama nu încape în patul meu

când deschid ochii la
cinci întunericul intră în mine şi plâng 
până când mama îşi dă pijamaua la o parte 
şi mă apropie de sânul din care a băut tata mai devreme 

buna ajunge mai târziu pe marginea 
canapelei vorbeşte despre Moarte 
în timp ce o ţine pe Ancuţa în mână

zice c-o vrea 

mai e Beti, Laura şi Dinu 
aşezate frumos lângă noi
cele patru păpuşi ale mele 
     mami, mami 
păpuşa Moarte e mai frumoasă?

unsprezece de dragoste şi optzeci de palincă (poem la două mâini)



Nu ne-am vorbit încă niciodată în faţă, dar ne cunoaştem de mai bine de patru ani. Îmi place să-i zic RAI, pentru că iniţialele numelui său (Ilie Aurelian Romeo) alcătuiesc această frumoasă combinaţie. Textul care urmează e al treilea pe care îl scriem împreună. Deşi stilurile noastre diferă considerabil, până la urmă, tot iese ceva frumos. Fiecare cuvânt poartă ceva ascuns şi special, în mod special titlul. Mulţumesc, Bun prieten!


unsprezece de dragoste şi optzeci de palincă 


hai să-ţi vorbesc despre mine
aşa începe poezia
despre delfinul care visează la stele

hai să-ţi vorbesc despre mine
nu, cerul acesta nu încape în mine
ciocuri de păsări îl sfâșie
până când devine din ce în ce mai
infinit. vai, dar nu-i aşa că scriu prostii?
privește ce se petrece în
curtea casei şi
hai să fugim azi
vreau să beau moartea să o sorb până
la ultima halbă de bere

să-mi descalţ papucii pe care lumea nu-i prea
iubește pentru că nimeni nu i-a întrebat
din ce lume vin şi dacă şapte nu-i o
mamă care îşi plânge copiii plecaţi printre
alte cercuri de albastru

tu de câte ori ai stat să
desenezi drumuri şerpuite pentru
cealaltă parte din tine

ştii că nu mă mai găseşti aici?
oamenii din
pieptul meu au migrat ca păsările călătoare către
alte stâne de lupi
pe cearceaful alb în mijlocul
camerei stau acum lângă mâinile mele
toate temerile cioplite în fum
aş putea să le dau naibii şi să-ţi cuprind coapsele
dar nu mai eşti decât o albă figură din care nimic
nu mă mai face să tresar, pentru că totul
e doar un semn de exclamare punctul căruia
se strâmbă la noi şi trage zăvorul
închizându-ne în acest ultim poem pe care tu
n-o să-l citeşti niciodată

luni, 10 februarie 2014

kilig

zici că Venezia-i frumoasă
când stăm aşa
în mijloc de ploaie
pe banca de la marginea podului

şi zici că-ţi plac mâinile mele
care vorbesc despre mine mai mult
decât ţi-am spus eu
într-o jumătate de oră

dar vezi
rafturi de mâini
la tine în piept
şi-i prea frig înăuntrul meu
şi-i prea frică în ochii mei

dimineaţa la ora două
mă-ntrebi în spaniolă dacă înţeleg ce-mi spui
eu îţi răspund în franceză
să trecem la italiană
dar mai frumoasă-i tăcerea din stropii de ploaie

rafturi de mâini
la tine în piept

querido,
nu m-am pierdut
suntem încă aici
pe podul santa lucia
de unde oraşul coboară în mine
într-un înec de bunăvoie
şi tu mă săruţi pentru ultima oară
chiar dacă nu ştii că-mi spune diana
şi nici măcar eu nu ştiu cine eşti tu,
juan


[Kilig, în filipineză, e senzaţia de bucurie inexplicabilă pe care o are o persoană după ce i s-a întâmplat ceva romantic. Sună parcă a kiling, adică ucigător în engleză, ceea ce-i sporeşte şi mai mult intensitatea.] 

miercuri, 29 ianuarie 2014

pentru că altfel n-am ştiu să mor

am dat din mine forme
care-au născut alţi eu
în alţi oameni

şi-s tot mai plină de mine.
da, bună!

cred că una din vertebrele mele
îţi aparţin
cum o mai duci?

marți, 28 ianuarie 2014

"La sposa di campagna" di William Wycherley

Mi-ar fi plăcut să postez mai jos selecţii în română, dar n-am găsit traducerea. E o comedie la care n-am zâmbit, ci am râs. A venit colega mea de apartament să mă întrebe ce se întâmplă. I-am zis că citesc. 

HORNER Il vino dà gioia; l'amore, dolori e torture, e non solo quelle del chirurgo. Il vino rende spiritosi; l'amore istupidisce. Il vino dà il sonno; l'amore lo toglie.
*
PINCHWIFE Per insegnarle che? Nossignore! Grazie tante. Le buone mogli sono come i soldati semplici, devono restare ignoranti. [!]
*
HORNER Trovare un vecchio puttaniere senza la gelosia o la gotta è più difficile che trovarne uno giovane senza la sifilide, o la paura.
*
MRS PINCHWIFE E perché, amore? Prima non mi importava; ma se me lo proibisci me lo fai, come dire, desiderare.
*
DAYNTY E poi gli intrighi sono tanto più risaputi quanto più l'uomo è di rango.
SQUEAMISH Questo è vero, a un uomo qualunque non bada nessuno, pertanto la cosa con lui è più segreta. E i delitti quando non sono noti sono meno gravi.
*
LADY FIDGET Il denaro in un certo senso compensa tutti gli altri difetti degli uomini.
*
SPARKISH Proprio così, signora, troppo, troppo crudele verso di me: detestare il mio amico per amor mio!
ALITHEA Lo detesto perché è vostro nemico. E voi dovreste detestarlo come me, perché mi fa la corte, se mi amate.
SPARKISH Buona questa! Dovrei detestare un uomo perché vi ama! Se costui vi ama, è perché non può farne a meno, e se vi ammira la colpa è vostra, non sua. Dovrei detestare un uomo perché la pensa come me! Non lo farò mai, per tutto l'oro del mondo.
ALITHEA  E per il vostro onore o per il mio, tollerare che un uomo faccia la corte a me che vi devo sposare domani?
SPARKISH  E per il vostro onore o per il mio, rendermi geloso? Che costui vi faccia la corte è segno che siete bella, e che io non sia geloso è segno che siete virtuosa. Questo è per il vostro onore, direi.
*
SPARKISH Io amo essere invidiato, e non vorrei sposare una donna che potessi amare solo io; amare da soli è noioso come mangiare da soli. Non è un'epoca di franchezza, questa? E io sono una persona franca. E per dirvi la verità, può darsi che io ami avere dei rivali nell'amore di una moglie; te la fanno sembrare una mantenuta.
*
LADY FIDGET E magari rimedia un taglio sulle dita. - Ma ho sentito dire che la gente mangia con più gusto il cibo altrui, ossia quello che non paga.
*
SQUEAMISH L'amore si fa conoscere meglio con la liberalità che con la gelosia.

vineri, 24 ianuarie 2014

bunica mă-'nvaţă de-ale dragostei

s-aleg bine -
"că eu nu te-oi vedea mireasă"

morţile ei
moarte din mine
pentru că eu sunt mică aici
şi prea mare dincolo

sufletul
în cartea mare şi grea
din primară
nu, n-are mâini,
nu cântă la chitară
nu îmbrăţişează şi nici măcar
nu scrie

n-are picioare
n-o să alerge atunci când îi vine s-o facă
n-o să danseze pe scena retrasă
unde bunicul străin
dansa jazz

plină noapte

sufletul n-o să citească
n-o să nimic

ba da, bunico!
lasă-mă să fiu vie!

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

lia şi o semidreaptă

lia aştepta de luni dimineaţa
frumoasa-i singurătate
să intre prin uşa de lemn de la etajul doi
dar când lumina îşi închidea pleopele
în fiecare seară de vineri
n-a dormit niciodată în patul ei
divanul din bucătăria dinspre stradă
o ţinea de mâini şi-i vorbea despre oameni
dar divanul nu era acasă
şi nici ea nu era acasă
şi ea nu-i vorbea în italiană
iar el nu-i vorbea în română

lia aştepta ca prin uşa de lemn
să intre negrul care fumează marijuana după colţ
şi-ar fi vrut s-o pipăie de fiecare dată când o vedea

până când n-a mai iubit liniile drepte şi nici măcar segmentele
dar nu! în niciun caz segmentele
şi pentru că nu-i plac segmentele
îi e frică de moarte

pe ritmuri de blues
ascultă azi tăcerile dintr-o altă cameră care nu-i vorbeşte
în română
şi ce frumos ar fi ascultă tăcerile dintr-o
cameră în centrul pămăntului
pentru că oriunde n-ar fi ar fi în centrul pământului
iar lia are nevoie de absolut
şi-ar vrea să adoarmă
dar pentru că noaptea asta e o dreaptă
o sperie punctul
nu-i mai ajunge aer
i s-au terminat
singurătăţile plane