nu spun că a fost un noroc
revoluţia dinăuntrul acesta al meu
despre care învăţ să cred nu-i plin
de organele pe care frate-meu le descoperă
în prima lui revistă de anatomie
şi milă mi-e când lacrimile pe care nu le pot plânge
le transform în cuvinte pentru că mai puţin ar
durea o lacrimă decât
doare-un poem pe care de fiecare dată când îl ţin în mână
mă grăbesc să-l dau într-o parte
dar dau peste altul mai tare şi tot aşa fără capăt
milă mi-e când mi-e frică să scriu
pentru că doare şi nu mă opresc:
la spital îmi apasă cu degetele
trei puncte de pe faţă. te doare?
eu ce să le spun dacă durerea asta-i
relativă şi albul meu nu-i alb
pe globul pământesc
A fost un exerciţiu. Primul şi ultimul vers sunt din poezia "Rău de frumuseţe" de Stănescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
critica perfecţionează