| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

miercuri, 18 martie 2015

Mâini goale

Căminul în care trăiam avea trei etaje. Unul din ele era mai special. Dacă te purtai rău, dacă încălcai vreo regulă, trebuia să-ţi petreci o noapte în una din camerele de pe etajul acela. Încăperile păreau celule de închisoare. Acum, când mă gândesc, îmi vine în cap carcera de piatră din gulaguri.
Când m-am întors în seara aceea la cămin, eram murdară. Pe haine aveam cioburi mici de sticlă. Doamna de la recepţie mi-a spus că n-am voie să merg în cameră. Ştia că m-am bătut.
În după-amiaza aceea ieşisem în câmp cu vreo doi prieteni. De-odată, din aer, a apărut un bărbat mare cu armură, gen gladiator. Am ieşit în faţa prietenilor mei şi m-am luptat cu el. Avea o armă cu laser care distrugea orişice, dar încercările lui de a mă ucide erau în zadar. Laserul nu avea efect asupra mea. L-am învins.

Bătrâna cu păr negru de la cămin m-a trimis în una din camerele-carceră. Am stat acolo cinci minute şi mi-am zis că nu poate continua aşa. Era deja a treia oară când mă învinuia pe nedrept după o luptă în câmp liber. Că doar nu făcusem niciun rău, mă apăram.
Mi-am făcut curaj şi am coborât. Bătrâna de la recepţie era poloneză. Nu ştia italiană, iar eu nu mă descurcam încă destul de bine în limba ei. I-am vorbit foarte rar. Studenţii de pe hol se adunaseră să-mi asculte povestea. Şi pentru că binele mereu iese învingător în visele mele, în seara aceea am dormit la mine în pat.

După-amiază de martie

În casă trăiau doi vii, un bărbat şi un copil. Într-o cameră separată - un sicriu deschis şi în sicriul acela o mumie. Intrasem cu o prietenă. Bărbatul ne-a dat voie să - ce? Nu ştiu exact. Să vorbim poate? Să ne rugăm? Unicul lucru de care ne-a spus să avem grijă e masca de ceramică pe care trebuia să i-o punem înapoi pe faţă femeii-mumie atunci când ne terminăm treaba.
Când tocmai luasem masca în mâini să i-o aşez, am auzit uşa de la intrare. Veneau alţi doi oameni cu acelaşi scop ca şi noi. Greşisem poziţia cu vreo doi milimetri. Mumia s-a ridicat cu un ţipăt. Ne-am fugărit prin casă. Ne-am bătut. Întreaga desfăşurare a finalului s-a prăpădit.
Pe uşa casei am ieşit vie. 

duminică, 15 martie 2015

Descoperiri nocturne

În stânga laptopului - ceaiul meu cu lămâie - Prinţesa Nuri.

Nuri - în arabă şi ebraică - luminăfocul meu.

Cu nuri - în română - sex-appeal, farmec al unei femei. 
Adjectiv - nurlie.

marți, 10 martie 2015

album

când ajungi te îmbrăţişează
şi te sărută de trei ori
cu pauze lungi de la un obraz la altul
ca să te vadă la faţă

bunica mă întreabă despre oraş
ca despre o femeie

ce să-i mai povestesc?
pescăruși albi au invadat într-o zi cu soare
partea râului dinspre mine
mirosea a mare şi oamenii numărau în tăcere
cei 90 de kilometri până la plajă

poate o fi marea din femeia
care le arunca firimituri de pâine?

bunicu' mă întreabă despre vânt şi ploi
apoi cu mantoul lui Prospero în spate
îmi povestește despre cum a zburat la baikal

îmi cere să-l ascult de fiecare dată
când privesc pe geam sau prin casă
dau din cap şi-i zâmbesc
"te ascult"

ei ţin post
carne nu mănâncă zic să se uşureze
c-or fi mai uşori de dus la ţintirim

sâmbătă, 7 martie 2015

cu oamenii-bunici


puiul acela seamănă atât de mult cu maică-sa
încât atunci când o să moară 
nimeni n-o să-şi dea seama că a rămas doar puiul căţelei-
vrei să le spui fără să-ţi dai seama
dar tuşeşti şi te prefaci că
ai uitat

să nu vorbim despre moarte
cu ei
nici despre morţi

marți, 3 martie 2015

Tutti i figli di Dio danzano - Murakami

- Mi svegli quando il fuoco sarà spento?
- Stai tranquilla. Quando il fuoco sarà spento, avrai freddo e ti sveglierai, che tu lo voglia o no.
Junko si ripetè nella mente quelle parole: Quando il fuoco sarà spento, avrai freddo e ti sveglierai, che tu lo voglia o no. Poi si raggomitolò e cadde in un sonno breve ma profondo.

***
- Cosa c'è di tanto divertente nei Pearl Jam? Fanno solo un gran casino, - replicò Junko.
- In tutto il mondo i Pearl Jam hanno piùù di dieci milioni di fan.
- I fan dei fuochi all'aperto esistono da almeno cinquantamila anni.
- Vabbè, un punto a tuo favore, - ammise Keisuke.
- Quando i Pearl Jam saranno finiti, i falò esisteranno ancora.

***
- Io non ho mai pensato a come morirò. È una cosa che non riesco assolutamente a immaginare. Non ho ancora capito nemmeno come vivere!
Miyake annuì.
- Sì, capisco. Ma può anche funzionare all'inverso. Può essere il modo di morire a indicare come vivere.

***
Diversi animali erano nascosti nella foresta, come in un'illustrazione cifrata. Vi apparteneva anche una belva spaventosa che non aveva mai visto. A un certo punto sapeva che avrebbe dovuto attraversare quella foresta. Ma non aveva paura. Cosa aveva da temere? Era la foresta che esisteva 
dentro di lui. E la belva quella che lui stesso portava con sé.

***
-Io sono il vero Ranocchio, ma allo stesso tempo rappresento il mondo degli anti-Ranocchio.
-Non credo di aver capito.
-Non capisco bene neanch'io, - disse Ranocchio, continuando a tenere gli occhi chiusi. - È solo che ho questa sensazione. Non sempre le cose che ci appaiono sono quelle vere. Il mio nemico è anche quello che è dentro di me. Dentro di me c'è anche un anti-me. La mia mente adesso è molto confusa. Si avvicina una locomotiva. Ma vorrei che lei, signor Katagiri, comprendesse quanto ho detto.