| blog personal. cu și despre poezie. literatură. cărți. jurnal. călătorii. despre frumos și tot ce-mi mai vine prin cap. |

miercuri, 18 martie 2015

Mâini goale

Căminul în care trăiam avea trei etaje. Unul din ele era mai special. Dacă te purtai rău, dacă încălcai vreo regulă, trebuia să-ţi petreci o noapte în una din camerele de pe etajul acela. Încăperile păreau celule de închisoare. Acum, când mă gândesc, îmi vine în cap carcera de piatră din gulaguri.
Când m-am întors în seara aceea la cămin, eram murdară. Pe haine aveam cioburi mici de sticlă. Doamna de la recepţie mi-a spus că n-am voie să merg în cameră. Ştia că m-am bătut.
În după-amiaza aceea ieşisem în câmp cu vreo doi prieteni. De-odată, din aer, a apărut un bărbat mare cu armură, gen gladiator. Am ieşit în faţa prietenilor mei şi m-am luptat cu el. Avea o armă cu laser care distrugea orişice, dar încercările lui de a mă ucide erau în zadar. Laserul nu avea efect asupra mea. L-am învins.

Bătrâna cu păr negru de la cămin m-a trimis în una din camerele-carceră. Am stat acolo cinci minute şi mi-am zis că nu poate continua aşa. Era deja a treia oară când mă învinuia pe nedrept după o luptă în câmp liber. Că doar nu făcusem niciun rău, mă apăram.
Mi-am făcut curaj şi am coborât. Bătrâna de la recepţie era poloneză. Nu ştia italiană, iar eu nu mă descurcam încă destul de bine în limba ei. I-am vorbit foarte rar. Studenţii de pe hol se adunaseră să-mi asculte povestea. Şi pentru că binele mereu iese învingător în visele mele, în seara aceea am dormit la mine în pat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

critica perfecţionează